Despre un linsaj mediatic
Un linsaj mediatic: Monica Ridzi
(Ion Cristoiu, jurnalul.ro)

Cazul Monica Ridzi a ajuns in vizorul DNA si al unei Comisii parlamen­tare. Ar fi trebuit ca acesta sa fie singurul scop al campaniei de presa. O data puse in miscare institutiile abilitate sa stabileasca daca ministresa e sau nu vinovata, s-ar fi cuvenit ca presa sa-si in­drepte atentia spre altceva: spre felul in care institutiile respective isi fac datoria.
Debutul scandalului Monica Iacob Ridzi m-a surprins la Gagesti, plecat din Capitala pentru o saptamina, in iluzia desarta ca voi termina cartea de proza la care lucrez de vreun an si ceva. N-am dat prea mare atentie afacerii. Nu vedeam nici un motiv ca ea sa devina scânteia din care ar putea izbucni un incendiu politico-mediatic. Cu uimire crescânda, am constatat ca scandalul ia amploare. Cele doua televiziuni de stiri - Realitatea TV si Antena 3 - punând intre paranteze dusmania dintre cei doi patroni, s-au incuscrit intr-o campanie usor de identificat ca având drept scop pastrarea subiectului in atentia opiniei publice. Desi concurente acerbe, cele doua televi­ziuni nu s-au dat in laturi din a-si imprumuta reciproc informatii, declaratii si chiar invitati. Li s-au alaturat rapid aproape toate ziarele din Capitala.
intors la Bucuresti am sunat un coleg din presa pentru a ma lamuri ce dracu a facut numita Monica Ridzi de-i cer cu toti, jurnalisti, politicieni, oameni ai muncii arderea pe rug cu tot cu biografie. Mi s-a raspuns ca a risipit banul public (câteva sute de mii de euro), dând de câteva ori mai mult unor firme pentru organizarea zilei de 2 mai.
N-a facut nimic ilegal. N-a vârât banii in buzunar. A facut insa un act imoral: in astfel de vremuri de Criza a aruncat banii statului. Se intelege ca am atras atentia deja asupra unui fapt aiurea in afacerea Ziua tineretului: Uriasa disproportie dintre scandal si motivul scandalului. Fireste, intr-o alta tara, Suedia, de exemplu, unde un intreg guvern poate pica, pentru ca un ministru s-a urcat in autobuz fara a-si perfora imediat biletul, ceea ce a facut Monica Ridzi ar fi meritat nu numai demiterea ministresei, dar si trimiterea ei la ghilotina. in România, unde sute de milioane de euro sunt furate de la buget pentru a intra in vilele, yahturile, masinile si târfulitele de lux ale gaina­rilor deveniti peste noapte asa-zis investitori, cele imputate Monicai Ridzi meritau cel mult o ridicare de sprânceana. S-o toci zi si noapte pentru asta timp de o saptamina si numai in legatura cu afa­cerea Ziua tineretului, dar si in legatura cu biografia, cu pregatirea profesionala, cu ascensiunea in partid, mi se pare insa altceva. si anume: linsaj mediatic. Ce i s-a intimplat Monicai Iacob Ridzi timp de vreo saptamina nu e o noutate in perioada postdecembrista. S-a intâmplat la fel cu membrii CPEx si cu Zoe Ceausescu in 1990, cu Carmen Paunescu (pentru un accident ce se putea intâmpla oricui dintre noi), cu Ludovic Orban (scandalul cu lovitul fetitei pe trecerea de pietoni), cu Elena Udrea (pentru care aceasta a demisionat din Administratia prezidentiala), cu Varujan Vosganian (acuzatia de cola­borator al Securitatii), cu Adrian Nastase (in cazul termopanelor), cu Ion Iliescu in cazul mineriadei. Din câte stiu exista la ora actuala analisti media.As fi tare interesat sa citesc un studiu semnat de unul dintre ei despre una dintre cele mai oribile realitati postdecembriste, dovada ca noi, românii, n-am coborât inca din copac: linsajul mediatic. Fiind automat de partea celor nedreptatiti (iar linsajul mediatic e una dintre nedreptatile cele mai ticaloase), am luat apararea in pu­blic, de-a lungul timpului, tuturor celor care au fost victimele linsajului mediatic. Cu multi dintre ei am stat de vorba in particular. stiti care era oful lor principal? Ca nu beneficiaza, cum ar trebui, de prezumtia de nevinovatie.
Victima linsajului mediatic e condamnata in doi timpi si trei miscari inainte ca institutiile de specialitate sa se pronunte. Cazul Monica Ridzi a ajuns in vizorul DNA si al unei Comisii parlamen­tare. Ar fi trebuit ca acesta sa fie singurul scop al campaniei de presa. O data puse in miscare institutiile abilitate sa stabileasca daca ministresa e sau nu vinovata, s-ar fi cuvenit ca presa sa-si in­drepte atentia spre altceva: spre felul in care institutiile respective isi fac datoria.
Campania impotriva Monicai Ridzi a continuat insa cu si mai multa salbaticie.
Trecând rapid dincolo de hotarele afa­cerii, pentru a se napusti asupra intregii personalitati a demnitarei.
S-a evidentiat rapid o alta trasatura a linsajului mediatic: Lipsa de nuante in abordarea cazului.
O trasatura mostenita de presa asa-zis democratica de la presa stalinista din anii ‘50. La vremea respectiva victima nu numai ca nu era ascultata, dar, mai mult, era pusa la zid ca un monstru.
Nu exista nuante din partea celor devenit brusc procurori. Nu se permit nuante din partea celor care ar vrea sa le aduca in discutie. Când nu e atacat de-a dreptul, cel care incearca sa introduca nuante, e supus unei presiuni uriase. Astfel se explica de ce in cazul linsajului mediatic, desi sunt multi jurnalisti si politicieni care cred ca lucrurile stau altfel sau sunt nitel mai complicate, uriasa presiune ii intimideaza. Unul dintre cei mai inversunati participanti la linsarea mediatica a Monica Ridzi e Ludovic Or­ban. Cel care a trait pe pielea sa linsajul mediatic. La vremea respectiva, Ludovic Orban era nespus de indignat fata de nedreptatea careia ii cazuse victima.
De unde tragem o alta concluzie:Linsajul mediatic e o realitate româneasca. Pentru ca, doar românii sunt in stare sa urasca nedreptatea doar când e vorba de ei insisi.
Ion Cristoiu
Aici articol integral
Sursa: jurnalul.ro