Crizele de vârstă
vineri, 10 iulie 2009
A trăi înseamnă a trece prin timp, a creşte şi apoi a îmbătrâni. Modurile în care fiecare străbate acest drum, ca şi dificultăţile pe care le întâmpină pe parcurs, sunt diferite de la individ la individ, dar au, în anumite etape, trăsături comune.
Deşi fiecare îşi trăieşte viaţa cu întâmplările şi problematica ei într-un mod unic, dezvoltarea psihologică cunoaşte anumite etape ale vârstei, în care felul de viaţă este foarte asemănător. Asemănarea este generată de anumite condiţii biologice, ca şi de circumstanţele şi perspectivele socio-familiale care se întrepătrund în mod specific, declanşând situaţii de criză. Intensitatea trăirii situaţiilor de criză este în raport cu structura personalităţii, nivelul intelectual, gradul de angajare în plan familial şi socio-profesional.
Adolescenţa este o perioadă hotărâtoare în formarea şi maturizarea personalităţii umane
Din optica ciclurilor vieţii se apreciază că adolescenţa, vârsta a treia, precum şi perioadele de tranziţie de la un stadiu de vârstă la altul sunt cele mai fragile terenuri pe care se pot cu uşurinţă implanta stările critice. Adolescenţa este o perioadă hotărâtoare în formarea şi maturizarea personalităţii umane, având un caracter relativ seismic şi dramatic. Criza de originalitate adolescentină se manifestă prin adoptarea unui model comportamental atitudinal, în care pe prim-plan este atitudinea de negare şi de refuz a tot ceea ce adolescentului i se pare a fi oficial, stabil şi învechit. Trăsăturile pozitive constau în dorinţa de a sesiza autenticul şi esenţialul aspectelor existenţiale, iar cele negative, care de fapt provoacă şi criza, sunt date de felul în care se face această căutare, cu nerăbdare şi brutalitate, finalizată in concluzii pripite, pe care adolescentul doreşte cu insistenţă să le impună ca proprii şi profund adevărate.
Criza de adolescenţă nu este un fenomen patologic
Criza de originalitate este mai precoce la fete decât la băieţi şi, deoarece este trăită adesea ca un mare impas existenţial, familia trebuie să o privească cu înţelegere şi tact, chiar dacă această atitudine poate fi respinsă sau greşit interpretată de adolescent. Deşi pune probleme mari familiei, care deseori solicită ajutorul psihiatrului, criza de adolescenţă nu este un fenomen patologic, deci, nu necesită un tratament medicamentos aşa cum cer uneori părinţii. Ea nu se rezolvă prin soluţii forţate, acordând adolescentului libertăţi nelimitate sau, din contră, limitându-i-le excesiv. Această concepţie poate avea consecinţe extrem de nocive asupra tânărului aflat în echilibru fragil. Nu toţi adolescenţii trec prin această „criză” şi manifestările acesteia sunt în raport direct cu gradul real de organizare şi stabilitate al familiei. Menopauza se caracterizează din punct de vedere psihic prin creşterea emotivităţii şi a iritabilităţii, printr-o atitudine mai susceptibilă, de obicei cu o notă depresivă. Ca şi femeia, bărbatul străbate în jurul vârstei de 50 de ani o perioadă de scădere a funcţiilor genitale şi anume o scădere a potentei sexuale. În această perioadă, bărbaţii devin mai morocănoşi, sâcâitori, nemulţumiţi, deprimaţi, lipsiţi de simţul umorului pe care altădată îl aveau, preocupaţi îndeosebi de starea de sănătate, care adesea este, de fapt, foarte bună. Toate aceste fenomene care apar atât la femeie, cât şi la bărbat, deşi constituie un impas psihologic, nu sunt boli în sine şi pot fi atenuate prin măsuri de psihoigienă simple, în care un rol foarte important îl are familia.
Preîntâmpinarea crizei provocate de ieşirea la pensie
Dispariţia unuia din partenerii cuplului, lucru mai frecvent la această vârstă, are, de asemenea, consecinţe negative deosebite. Preîntâmpinarea crizei provocate de ieşirea la pensie, de întreţinere, nu este deloc imposibilă şi se poate face prin pregătirea acestor schimbări, prin redimensionarea intereselor şi preocupărilor care trebuie să fie la vârsta a treia, petrecerea agreabilă a timpului liber, activităţi culturale, încercându-se obţinerea unui număr cât mai mare de relaţii sociale, precum şi o punere în valoare majoră a tuturor resurselor restante de inteligenţă şi aptitudini, ca şi a experienţei de care dispune vârstnicul. Rolul familiei şi al grupului în depăşirea unor perioade de criză va fi totdeauna mai important decât cel al medicului, sprijinul sufletesc fiind remediul major.
Despre vârsta a treia
Vârsta a treia este un nou impas psihologic, provocat nu numai de scăderea potenţialului fiziologic al individului, ci şi de pierderea unor legături care funcţionau până în acel moment. Dezangajarea profesională restrânge mult câmpul relaţiilor sociale. Creşterea tendinţelor criticiste, reprezentând nu atât o critică fără discernământ cu exagerarea laturilor negative, cât şi o ultimă încercare de ancorare a valorilor vechi şi trainice, printre care subiectul şi-a format existenţa, face ca relaţia cu familia să devină mai neplăcută pentru cei tineri şi să slăbească în profunzime. Faptul acesta este resimţit dureros prin sentimente de inutilitate şi abandon sau chiar refugiul în boală al bătrânului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu