Crizele de vârstă

A trăi înseamnă a trece prin timp, a creşte şi apoi a îmbătrâni. Modurile în care fiecare străbate acest drum, ca şi dificultăţile pe care le întâmpină pe parcurs, sunt diferite de la individ la individ, dar au, în anumite etape, trăsături comune.
Deşi fiecare îşi trăieşte viaţa cu întâmplările şi problematica ei într-un mod unic, dez­vol­ta­rea psihologică cunoaşte anu­mi­te etape ale vârstei, în care fe­lul de viaţă este foarte ase­mă­nător. Asemănarea este gene­rată de anumite condiţii bi­olo­gice, ca şi de circum­s­tan­ţe­le şi perspectivele socio-familiale care se întrepătrund în mod specific, declanşând si­tuaţii de criză. Intensitatea trăi­rii situaţiilor de criză este în ra­port cu structura per­so­na­li­tă­ţii, nivelul intelectual, gradul de angajare în plan familial şi so­cio-profesional.
Adolescenţa este o perioadă hotărâtoare în formarea şi maturizarea personalităţii umane
Din optica ciclurilor vieţii se apreciază că adolescenţa, vârs­ta a treia, precum şi peri­oa­de­le de tranziţie de la un stadiu de vârstă la altul sunt cele mai fra­gile terenuri pe care se pot cu uşurinţă im­plan­ta stările cri­ti­ce. Adolescenţa es­te o pe­ri­oa­dă hotărâtoare în for­marea şi maturizarea per­so­na­li­tăţii u­mane, având un carac­ter re­la­tiv seismic şi dra­ma­tic. Criza de originalitate ado­lescentină se manifestă prin adoptarea u­nui model com­portamental ati­tudinal, în care pe prim-plan este atitudinea de negare şi de re­fuz a tot ceea ce adoles­cen­tu­lui i se pare a fi oficial, stabil şi învechit. Trăsăturile pozitive con­stau în dorinţa de a sesiza au­tenticul şi esenţialul as­pec­te­lor existenţiale, iar cele ne­ga­ti­ve, care de fapt provoacă şi cri­za, sunt date de felul în care se face această căutare, cu ne­răb­da­re şi brutalitate, finalizată in con­cluzii pripite, pe care ado­les­centul doreşte cu insistenţă să le impună ca proprii şi pro­fund adevărate.
Criza de adolescenţă nu este un fenomen patologic
Criza de originalitate este mai precoce la fete decât la bă­ieţi şi, deoarece este trăită ade­sea ca un mare impas exis­ten­ţial, familia trebuie să o pri­veas­că cu înţelegere şi tact, chiar dacă această atitudine poa­te fi respinsă sau greşit i­n­ter­pretată de adolescent. Deşi pu­ne probleme mari familiei, care deseori solicită ajutorul ps­ihiatrului, criza de ado­les­cen­ţă nu este un fenomen pa­to­logic, deci, nu necesită un tra­tament medicamentos aşa cum cer uneori părinţii. Ea nu se rezolvă prin soluţii forţate, acor­dând adolescentului liber­tăţi nelimitate sau, din contră, li­mitându-i-le excesiv. Această con­cepţie poate avea con­se­cin­ţe extrem de nocive asupra tâ­nărului aflat în echilibru fragil. Nu toţi adolescenţii trec prin această „criză” şi ma­n­i­fes­tă­rile acesteia sunt în raport di­rect cu gradul real de or­ga­ni­za­re şi stabilitate al familiei. Menopauza se caracte­ri­zea­ză din punct de vedere psihic prin creşterea emotivităţii şi a iri­tabilităţii, printr-o atitudine mai susceptibilă, de obicei cu o no­tă depresivă. Ca şi femeia, băr­batul străbate în jurul vâr­s­tei de 50 de ani o perioadă de scă­dere a funcţiilor genitale şi anu­me o scădere a potentei se­xu­ale. În această perioadă, băr­ba­ţii devin mai morocănoşi, sâ­câitori, nemulţumiţi, de­pri­ma­ţi, lipsiţi de simţul umorului pe care altădată îl aveau, pre­o­cu­paţi îndeosebi de starea de să­nătate, care adesea este, de fapt, foarte bună. Toate aceste fe­nomene care apar atât la fe­me­ie, cât şi la bărbat, deşi cons­tituie un impas psi­ho­lo­gic, nu sunt boli în sine şi pot fi atenuate prin măsuri de psi­ho­igienă simple, în care un rol foarte important îl are familia.
Preîntâmpinarea crizei provocate de ieşirea la pensie
Dispariţia unuia din par­te­ne­rii cuplului, lucru mai frec­vent la această vârstă, are, de ase­menea, consecinţe nega­ti­ve deosebite. Pre­în­tâm­pi­na­rea crizei provocate de ieşirea la pensie, de întreţinere, nu este deloc imposibilă şi se poa­te face prin pregătirea aces­tor schimbări, prin redi­men­sionarea intereselor şi pre­ocupărilor care trebuie să fie la vârsta a treia, petrecerea agre­abilă a timpului liber, acti­vităţi culturale, încer­cân­du-se obţinerea unui număr cât mai mare de relaţii so­ci­a­le, precum şi o punere în v­a­loa­re majoră a tuturor re­sur­se­lor restante de inteligenţă şi ap­titudini, ca şi a experienţei de care dispune vârstnicul. Ro­lul familiei şi al grupului în de­păşirea unor perioade de cri­ză va fi totdeauna mai im­por­tant decât cel al me­di­cu­lui, sprijinul sufletesc fiind re­mediul major.
Despre vârsta a treia
Vârsta a treia este un nou impas psihologic, provocat nu numai de scăderea potenţialului fiziologic al individului, ci şi de pierderea unor legături care funcţionau până în acel moment. Dezangajarea profesională restrânge mult câmpul relaţiilor sociale. Creşterea tendinţelor criticiste, reprezentând nu atât o critică fără discernământ cu exagerarea laturilor negative, cât şi o ultimă încercare de ancorare a valorilor vechi şi trainice, printre care subiectul şi-a format existenţa, face ca relaţia cu familia să devină mai neplăcută pentru cei tineri şi să slăbească în profunzime. Faptul acesta este resimţit dureros prin sentimente de inutilitate şi abandon sau chiar refugiul în boală al bătrânului.