marți, 22 februarie 2011

De azi, tinerii pot depune planuri de afaceri finanţate de stat cu 10.000 de euro

    Întreprinzătorii în vârstă de până la 35 de ani pot depune de astăzi planurile de afaceri în cadrul Programului de sprijinire a debutanţilor în afaceri, prin care pot beneficia de finanţare de până la 10.000 de euro şi pentru care este alocat în acest an un buget de 21 milioane de lei.
Planul de afaceri trebuie să cuprindă investiţii în active corporale şi/sau necorporale, pe o perioadă determinată, în scopul realizării unor obiective clare, concrete şi reale, se arată în Ghidul Solicitantului aferent Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către tinerii întreprinzători. Anterior, tinerii întreprinzători şi-au înregistrat microîntreprinderile la oficiile registrului comerţului, operaţiune care a început pe 11 februarie. Înscrierea în program este continuă şi se face online pe site-ul Agenţiei Naţionale de Implementarea a Programelor pentru IMM-uri (ANIPIMM).
Vor fi finanţate achiziţia de terenuri pentru construcţii şi/sau amenajări efectuate în cadrul proiectului, construirea sau achiziţia de spaţii destinate realizării activităţii pentru care s-a solicitat finanţare, de mobilier, echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, tehnică de calcul, de mijloace de transport, cu excepţia achiziţiei de vehicule de transport rutier de mărfuri, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor.

Niciun comentariu: