
Interviu despre strategia Dunării cu preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Bălu, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunărene.
Reporter: Ce se doreşte prin această strategie?
Marius Bălu: În urma implementării strategiei pentru Regiunea Dunării, regiunea va deveni dinamică, competitivă, în cadrul căreia cooperările transnaţionale, transfrontaliere şi interregionale vor conduce la limitarea disparităţilor sociale şi economice, între vest şi est, de la „izvoarele” Dunării şi până la vărsare, promovându-se astfel o dezvoltare echilibrată, prin încurajarea specificului local. Dunărea va reprezenta nu doar o axă de transport. Dunărea va evolua, dintr-un element limitativ – barieră naturală – într-un element ce favorizează dezvoltarea durabilă şi coeziunea. Totodată, se vor crea condiţii pentru reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului, ceea ce va duce, în final, la asigurarea unei utilizări durabile a resurselor naturale. Planul de acţiuni şi proiectele prioritare vor fi implementate în vederea atingerii obiectivelor strategiei, în sensul abordării coerente a regiunii Dunării pentru reducerea disparităţilor existente, pentru favorizarea fluxurilor de dezvoltare dinspre vest înspre est, avându-se în vedere ceea ce reprezintă Dunărea pentru continentul european.
Reporter: Înţelegem că Strategia oferă posibilitatea dezvoltării judeţelor din sudul ţării. Ce ne puteţi spune din perspectiva judeţului Mehedinţi?
Marius Bălu: Din perspectiva judeţului Mehedinţi, Strategia oferă posibilitatea dezvoltării judeţului nostru prin diversificarea ofertei turistice, dezvoltarea reţelelor de transport, asigurarea infrastructurii necesare protecţiei mediului, în general şi a protecţiei împotriva riscurilor naturale. Această parte sud-vestică a României are un potenţial turistic extraordinar prin diversitatea formelor de relief şi a punctelor de atracţie unice. Un rol important îl are şi turismul cu nave de croazieră care a înregistrat o evoluţie ascendentă în ultimii ani. Pentru dezvoltarea acestei activităţi este necesară diversificarea ofertelor turistice din zonele adiacente porturilor fluviale. Ne preocupăm să atragem noi „tour-operatori” pentru organizarea unor croaziere şi să îi convingem pe cei care deja operează să mărească numărul escalelor pe malul românesc, în judeţul nostru, prin diversificarea ofertei turistice. De asemenea, împreună cu colegii din judeţele riverane învecinate, studiem oportunitatea şi posibilitatea de introducere a unor curse regulate de pasageri pe Dunăre, între porturi dunărene care să permită vizualizarea celor mai reprezentative şi atrăgătoare sectoare ale Dunării. În acelaşi timp, luăm în considerare şi dezvoltarea a noi forme de turism tematic – religios, de pescuit sportiv, de vânătoare, rural, pentru practicarea sporturilor nautice, odihnă şi recreere etc. Totodată, trebuie să acţionăm şi pentru îmbunătăţirea conectivităţii laterale şi longitudinale a cursului principal al fluviului Dunărea, în scopul refacerii biodiversităţii şi îmbunătăţirii condiţiilor hidromorfologice pentru fauna şi flora acvatică.
Reporter: Ce ne puteţi spune despre cooperarea transfrontalieră cu vecinii noştri sârbi şi bulgari, în contextul acestei strategii?
Marius Bălu: E binecunoscut că Dunărea constituie un important catalizator al creativităţii şi al dialogului intercultural, sursă de inspiraţie şi punte de legătură de-a lungul timpului, ce a asigurat comunicarea între culturi şi civilizaţii dezvoltate sub influenţa relaţiilor comerciale, sociale şi culturale prilejuite de proximitatea sa. Astfel, cooperarea teritorială are o importanţă majoră în identificarea şi implementarea de programe şi proiecte de interes comun. Am desfăşurat în ultimii ani o serie de proiecte cu parteneri din Serbia şi din Bulgaria, şi ne propunem transformarea acestor proiecte în parteneriate durabile. Vom prioritiza ideile pe domenii de intervenţie astfel încât să se asigure o corelare optimă între interesele părţilor de pe ambele maluri ale Dunării.

A consemnat:
Dorin Tăbîrţă,Informatia de Severin
PS.E unul din zecile de proiectele care sunt in derulare de cand domnul Prim-vicepresedinte PDL Marius Balu a ocupat, prin uninominal, PRESEDENTIA C.J.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu