miercuri, 7 iulie 2010

Spectacol melo

Nu trece zi fara să nu auzim de spectacolul melo : românii cer pomana,pot fi lideri europeni la înjurat cand vine vorba de iesirea din criza,de masurile asumate.Nu trece o zi fara sa vedem aceleaşi televiziuni de „ştiri“, făcând spectacol melo (imagine & sunet), cu ziarişti răscolind indecent/obscen cu vorba şi camera de luat vederi nenorocirea inundatiilor, doar-doar mogulul de la centru (care nu se grăbeşte să verse sinistraţilor niciun cent din punga-i mult îndestulată) va aprecia prestaţia antiguvern şi anti-Băsescu.

"Românii ar trebui să renunţe la egocentrismul lor fundamental care se învârte în jurul formulei „Eu s-o duc bine, restul să crape“. Nu ai cum să o duci bine, dacă restul crapă. De aceea poate că reintroducerea esenţei creştine ar conduce către o astfel de schimbare de percepţie. Poate chiar BOR ar putea fi implicată. Ar costa mai puţin decât catedralele şi noile biserici, însă, din păcate, marea majoritate a personalului preoţesc este la fel de infestată de viciile românismului ca toţi ceilalţi. Ne-am simţi mai bine în ţara asta dacă am începe să respectăm şi mediul. Dacă nu l-am mai urâţi cu deşeurile noastre, distruge cu poluarea noastră. Ce s-ar întâmpla dacă am respecta şi vechile clădiri de patrimoniu, centrele istorice (câte au mai rămas), descoperirile arheologice şi, mai mult, le-am pune în valoare? Nu ne-ar strica nici reintroducerea noţiunii de lucru bine făcut, noţiune pe care bunicii şi străbunicii noştri încă o mai aveau. Adică a avea respect pentru cel care te plăteşte în schimbul unui serviciu bun. Şi, ca o ultimă adăugire, last but not least, nu am muri dacă am încerca să ducem la capăt ceea ce am început. O autostradă, o linie de tramvai, zugrăvitul unei case, repararea unui gard."(http://www.revista22.ro/editorial.html)

În vremuri de criză, popoarele se reinventează.
"PDL este partid de dreapta, un partid care nu promoveaza statul ca protector al tuturor ci un partid care promoveaza principiul meritocratiei, initiativa, valoarea. Cei care nu se regasesc in aceasta abordare sunt liberi sa plece. Partidul nu trebuie interpretat ca o gasca de prieteni uniti de interese personale. Aici trebuie sa se adune cei care cred in idei, in principii. ,,Membrii si simpatizantii PDL si ai dreptei au nevoie de un mesaj ofensiv, care sa le dea incredere, nu de baieti buni care sa se scuze din cinci in cinci minute” ( cititi pe http://blogary.ro )

Cu riscul de a reincepe constructia partidului de la 10%, trebuie pornit din alta perspectiva de a gandi politica. Nu suntem partidul pensionarilor, al bugetarilor si al asistatilor sociali. Trebuie sa fim partidul antreprenorilor, managerilor, elitelor profesionale, tinerilor care isi doresc miodernizarea Romaniei. Trebuie sa fim in mare parte partidul celor dezamagiti de politica, care nu au mers la vot in 2008 si 2009 (Echipa de imagine).

Un comentariu:

Motanul_Incaltat spunea...

Da, dar vezi.. chiar si din interiorul partidului s-au exprimat puncte de vedere antiguvern, Cristian Preda, intr-un recent interviu, l-a asemanat pe Boc cu Tariceanu, ca nu vrea sa deminioneze. Nu mai vorbesc de faptul ca si Presedintele a frecat viguros ridichea Guvernului.A criticat, spre ex, faptul ca nu s-a luat masura de impozitare a pensiilor, cresterea TVA-ului nu ar fi solutia cea buna. Valeriu Tabara a spus la televizor ca este o mare presiune (citez din memorie) din partea parlamentarilor PDL asupra Guvernului. Ce parere ai? Cum vezi tu aceste fenomene politice din interiorul PDL?