miercuri, 10 noiembrie 2010

UN NOU CICLU POLITIC, TINERII

  Fiecare acționăm atunci cînd ne vine timpul. E tîrziu pentru foarte multe lucruri, e prea devreme pentru altele, încercăm să acționăm. Deocamdată mi se pare că o acțiune politică în acest nou spirit este cerută de societatea noastră și va fi sprijinită de foarte mulți oameni care vor contribui la ceea ce numesc eu un nou ciclu politic. Un nou ciclu politic nu se poate baza decît pe reconciliere națională pentru că nu am reușit acest lucru. Ne-am dezbinat și irosim capital social zi de zi pentru că nu am reușit să ne adunăm, pe sensibilități politice diferite, în acest orizont al binelui comun. Nimeni nu alege ce e mai bun ci sîntem obligați de sistemul format în tranziție să alegem ce e mai puțin rău.
Cînd toate alegerile sînt subordonate acestei logici negative, lumea e deprimată, speranța e distrusă și nici un fel de coeziune în jurul unui proiect nu e posibilă. Trebuie să ne permitem ca națiune luxul de a vedea dintre proiectele care se articulează – politice, economice, sociale etc. – pe cele mai bune, mai eficiente, mai potrivite pentru situația noastră- asta spune T.Baconschi azi , intr-un interviu pe Blogary .
  Tragem o linie si avem momentul unei noi constructii , unui nou ciclu politic unde prioritara este situatia noastra. Există foarte mulți oameni care pe voci diferite cer același lucru: o schimbare de paradigmă politică, un nou mod de a face politică și un nou leadership.
  PDL are un avantaj ,pe langa faptul ca  isi asuma reformarea si continua programul , s-a indreptat si a implicat tinerii,face politica pentru tineri cu tineri .
  In colaborare cu Institutul de Studii Populare si Fundatia Konrad Adenauer si acum si cu Fundatia Crestin-Democrata, PDL are un nou proiect : organizarea unor  întâlniri regionale, în anul 2011 în toate cele 8 euroregiuni, eveniment ce si-a propus sa ofere ocazia întâlnirii si promovarii valorilor populare ale PDL si deschiderea unor platforme de dezbatere ale masurilor de guvernare asumate, unui numar cât mai mare de tineri din toata tara, atât prin sesiuni de traininguri sustinute de cursanti si absolventi ai Scolii de traineri ai partidului cât si dezbateri cu participarea unor specialisti, si lideri PDL. 

    Prima intalnire a avut loc la Cluj, in perioada 29-31 octombrie la Scoala Politica Regionala ,,Masuri asumate. Comunicare si politici publice ale doctrinei populare”, unde un numar de aproximativ 80 de tineri ai PDL au avut ocazia timp de 3 zile sa participe la traininguri pe doctrine politice si comunicare organizationala, sa dezbata impreuna cu lideri ai PDL si specialisti diverse teme ale masurilor de guvernare.
 Cursantii ai Scolii de traineri, Dora Ion, Alexandru Duminica,Laurentiu Gidei, si Raluca Mazilu( subsemnata) am  abordat  tema prin workshopuri, pe dezbatere, pe intelegerea si comunicarea masurilor de guvernare  si pe formare si dezvoltare politica a fiecaruia.

   Proiectul a continuat in 5-7 noiembrie  la Iasi . Participanti la Scoala regionala au fost 40 de tineri din: OTPDL Bacau, OTPDL Botosani, OTPDL Galati, OTPDL Neamt, OTPDL Suceva , OTPDL Vrancea, OTPDL Vaslui, OTPDL Iasi. Programul Scolii regionale a avut urmatoarea structura: 2 module de training:
- Doctrina populara
- Comunicarea politica

Training-urile au fost sustinute de trainerii interni ai OTPDL: Nadia Stan, Dan Suciu, Alexandru Duminica si Laurentiu Gadei.

5 dezbateri

- Promovarea politicilor de dreapta in randul tinerilor. Sustinerea tinerilor intreprinzatori.

Invitati: Emil Popa – sef al Oficiului Teritorial Iasi pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii.
Florin Sari -Program Coordonator programe KAS
Cristi Hrituc – presedinte interimar al OT PDL
Lucian Harsovschi- viceprimar Suceava
Alin Baciu- coordonator echipa de imagine OTPDL
-Comunicarea partidului in perioada guvernarii. Sinteza valorilor si principiilor dreptei la guvernare.

Invitati: Catalin Avramescu- consilier de stat
Razvan Mustea – deputat PDL Vrancea
Nicusor Paduraru – deputat PDL Iasi
Petru Movila -deputat PDL Iasi
Maria Cabalau ? presedinte OF PDL Iasi
- Administratie locala

Invitati: Gabriel Grigore- viceprimar Iasi
Lucian Harsovschi- viceprimar Suceava
Razvan Mustea – deputat PDL Vrancea
Cristi Hrituc – presedinte interimar al OT PDL
Radu Ursanu – presedinte al OTPDL Iasi

- Sisteme de vot
Invitati: Catalin Avramescu- consilier de stat
Marius Spinu – deputat PDL Iasi

- Politici economice de guvernare

Invitati: Andreea Paul Vass – consilier personal al Primului Ministru, Darius Pintilie – consilier personal al Primului Ministru Cristi Hrituc – presedinte interimar al OT PDL -

Niciun comentariu: